Plata Titluri de Plata
Potrivit Ordonantei de Urgenta emisa de Guvernul Romaniei, plățile se efectuează începând cu 1 aprilie 2024 pentru sumele stabilite prin titlurile de plată emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și neachitate de Ministerul Finanțelor în anul 2023.
În perioada 1 noiembrie 2023 până la 31 martie 2024, se suspendă emiterea de titluri de plată în temeiul Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 164/2014, cu modificările și completările ulterioare.
Publicarea in Monitorul Oficial 27.10.2023
Ordonanta de Urgenta Suspenda Platile Titlurilor de plata ANRP
Potrivit Ordonantei de urgenta emisa de Guvernul Romaniei, la ART. V se precizeaza:
(1) Prin derogare de la prevederile art. 41 alin. (4) din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, și de la prevederile art. 11 alin.(1) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificare a unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, plata sumelor stabilite prin titlurile de plată emise de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu termen scadent în anul 2023 și neachitate decătre Ministerul Finanțelor, se efectuează începând cu 1 aprilie 2024. (2) În perioada 1 noiembrie 2023 – 31 martie 2024, se suspendă emiterea de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a titlurilor de plată realizată în baza dispozițiilor Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, și respectiv ale Legii nr. 164/2014, cu modificările și completările ulterioare.
Verificare Despagubiri ANRP Ministerul de Finante
La secțiunea Verificare despăgubiri ANRP din site-ul mfinante.gov.ro, beneficiarii titlurilor de plată pot vedea dacă banii care li se cuvin au fost transferați către CEC Bank. Doar introduceti seria și numărul titlului de plată transmis de ANRP.
Puteti verifica dacă titlul dumneavoastră de plată a fost emis de către ANRP la următorul link, click aici.